Pages

Etichete-Categorii

Se afișează postările cu eticheta drama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drama. Afișați toate postările

marți, 7 august 2012

Titanic (1997)

10 aprilie 1912.  Tehnologia furniza un şir de miracole timp de două decenii, iar oamenii începeau să nu mai aprecieze această spirală de evoluţie nesfârşită. Ce putea să dovedească dominaţia omului asupra naturii decât lansarea la apă a navei Titanic, cel mai mare şi mai luxos obiect în mişcare construit vreodată de om? Dar peste patru zile şi jumătate, lumea s-a schimbat.  Prima călătorie a „navei viselor” s-a încheiat într-un coşmar care depăşeşte capacitatea de înţelegere, iar credinţa oamenilor în forţa lor dominantă a fost distrusă pentru totdeauna de defectele specific umane: aroganţa, înfumurarea şi lăcomia.
Am dorit să fac acest film nu numai pentru a arăta moartea dramatică a acestei nave infame, ci şi scurta şi glorioasa ei viaţă.  Pentru a reda frumuseţea, exuberanţa, optimismul şi speranţa Titanicului, pasagerii şi echipajul său, si procesul infruntarea lor cu partea întunecată a umanităţii din spatele acestei tragedii, celebrează potenţialul nelimitat al spiritului uman.  Titanicul nu este o poveste atentionare – un mit, o parabolă, o metaforă a răului din lume. Este şi o poveste despre credinţă, curaj, sacrificiu şi, înainte de toate, despre iubire. Scenarist/regizor James Cameron, 1997
„Titanicul” lui James Cameron este o poveste de dragoste îmbinată cu scene de acţiune, care are loc în timpul primei călătorii a navei R.M.S. Titanic, mândria companiei White Star Line şi, în acelaşi timp, cel mai mare obiect în mişcare care fusese vreodată construit.  A fost cea mai luxoasă navă de linie a vremii sale – „nava viselor” – care a purtat spre moarte peste 1.500 de persoane în apele îngheţate ale Atlanticului de Nord, la primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912.
Călătoria „Titanicului” începe în prezent, în locul unde este scufundată epava acesteia, la două mile şi jumătate sub nivelul oceanului.  Un căutător de comori (Bill Paxton) este hotărât să scoată la suprafaţă bogăţiile acestei nave maiestuoase, pentru a descoperi povestea nespusă.  Ruinele tragice dispar, lăsând loc palatului sclipitor care a fost Titanicul, în momentul în care se pregăteşte lăsarea sa la apă pentru prima sa călătorie din Anglia.  Printre miile de călători care îşi iau rămas bun, destinul a ales două suflete tinere, făcându-le eroii unei pasiuni care le va schimba vieţile pentru totdeauna.
Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet) este o americancă de 17 ani, din clasa superioară, sufocată de limitările şi aşteptările societăţii eduardiene, care se îndrăgosteşte de tânărul pasager de la clasa a treia, Jack Dawson (Leonardo DiCaprio), care este un spirit liber.  După ce deschide ochii la lumea din afara cuştii ai aurite, iubirea dintre Rose şi Jack creează un puternic mister care va dăinui peste ani, până în prezent.  Nimic nu îi va despărţi – nici măcar o întâmplare atât de greu de imaginat precum scufundarea Titanicului.
Universul lor este populat şi de Cal Hockley, interpretat de Billy Zane, moştenitorul unei averi imense şi logodnicul lui Rose, şi de Ruth DeWitt Bukater, mama lui Rose, avidă de poziţie socială, interpretată de Frances Fisher.  Laureata premiilor Oscar Kathy Bates este cel mai colorat personaj real de pe navă, Molly Brown.  Printre alte personaje istorice se află căpitanul E.J. Smith (Bernard Hill), directorul White Star Line, J. Bruce Ismay (Jonathan Hyde), şi constructorul şi arhitectul principal al Titanicului, Thomas Andrews (Victor Garber).   Mai participă la acest destin devastator pentru pasagerii Titanicului emigrantul italian Fabrizio De Rossi (Danny Nucci), cel mai bun prieten al lui Jack, sărac dar hotărât; şi Spicer Lovejoy (David Warner), valetul loial al lui Cal Hockley. Paramount Pictures şi Twentieth Century Fox prezintă o creaţie a casei Lightstorm Entertainment Production, filmul „Titanic „ al lui James Cameron, avându-i în rolul principal pe Leonardo DiCaprio, Kate Winslet, Billy Zane, Kathy Bates, Frances Fisher, Bernard Hill, Jonathan Hyde, Danny Nucci, David Warner şi Bill Paxton.  Fiind scris şi regizat de James Cameron, filmul este produs de Cameron şi Jon Landau.  Rae Sanchini este producătorul executiv.
Sursa: cinemagia.ro
Notă IMDB: 7.6
Durată: 194 minute
Gen: Dramă, Romantic

The last song (2010)

Ronnie (Miley Cyrus, la primul ei rol în afara universului Hannah Montana) petrece câteva săptămâni alături de tatăl ei înstrăinat după divorţul părinţilor. Deşi viaţa lui Ronnie nu va fi deloc uşoară în noua ei casă, adolescenta îşi va da curând seama că sângele apă nu se face şi va descoperi, desigur, şi fiorii dragostei.
Dupa ce parintii ei Kim si Steve Miller au trecut printr-un divorţ urât, iar bărbatul a plecat din New York pentru a locui în orasul Tybee Island din Georgia, adolescenta Veronica Ronnie Miller a rămas extrem de afectată şi a refuzat să-i mai vorbească tatălui său. Deşi cânta la pian sub îndrumarea lui Steve, el insuşi pianist şi profesor de muzică la Juilliard, rebela Ronnie a încetat să mai exerseze la acest instrument şi a preferat să-şi petreacă timpul distrându-se cu prietenii. Atunci când Kim Miller decide că fiica ei trebuie să plece în Georgia pentru a relua legătura cu tatăl înstrăinat, Ronnie nu este deloc încântată şi manifestă răceală şi ostilitate în prezenţa lui Steve, singurul lucru pe care îl au în comun cei doi fiind pasiunea pentru muzică. În Tybee Island fata se îndrăgosteşte de atrăgătorul şi popularul Will Blakelee şi se împacă cu tatăl ei, care este implicat în reconstrucţia unui vitraliu dintr-o biserică locală,operă de artă ce a fost distrusă într-un incendiu.
Sursa: cinemagia.ro
Notă IMDB: 5.0 
Durată: 107 minute
Gen: Dramă, Romantic

Dear John (2010)

Inspirat de un roman al lui Nicholas Sparks (care a mai scris şi The Notebook sau A Walk to Remember), Dear John îl are ca protagonist pe John Tyree (Channing Tatum), un soldat care se îndrăgosteşte într-o permisie de frumoasa, dar şi conservatoarea studentă Savannah (Amanda Seyfried). Titlul filmului vine de la începutul scrisorilor pe care i le trimite Savannah soldatului.
Timp de şapte ani cei doi corespondează intens, scrisorile lui Savannah (Amanda Seyfried) însemnand pentru tânărul soldat mai mult decât nişte simple gesturi romantice, căci la fiecare misiune periculoasă acesta reuşeşte să-şi menţină echilibrul pishic tocmai cu ajutorul acestor dovezi de dragoste. Însă această îndelungată corespondenţă are consecinţe pe care niciunul dintre cei doi tineri nu le prevede.
Sursa: cinemagia.ro
Notă IMDB: 6.0
Durată: 108 minute
Gen: Dramă, Romantic, Război

A walk to remember (2002)

Landon Carter şi prietenii săi sunt cei mai cool puşti dintr-un liceu din Beaufort. Poartă hainele adecvate, conduc maşinile potrivite şi intră în bucluc atât cât să-şi asigure o reputaţie de rebeli. Jamie Sullivan e opusul lor – nimic nu pare cool la ea. E fiica predicatorului şi poartă haine care-i ascund formele şi acelaşi pulover în fiecare zi. Îndură zeflemeaua lui Landon şi a prietenilor săi cu un zâmbet, întotdeauna văzând numai lucrurile bune din oameni. Atunci când o farsă a lui Landon şi a găştii sale se termină cât se poate de prost, directorul îl condamnă pe băiat să aibă grijă în weekend-uri de un elev necăjit şi să lucreze la piesa şcolii, activităţi în care e şi Jamie implicată. E timpul să mai întâlneşti şi altfel de oameni spune directorul. Şi puţine persoane sunt mai diferite de cinicul şi necredinciosul Brandon decât Jamie. Fata cântă în corul bisericii, poartă întotdeauna o Biblie la ea iar ambiţia ei este să asiste la un miracol. Cei doi petrec din ce în ce mai mult timp împreună, Landon devine intrigat de candoarea fetei care vede frumosul în toate şi are o încredere nelimitată în oameni şi în lume. Curând, băiatul descoperă că s-a îndrăgostit de fermecătoarea marginalizată pe care el şi prietenii săi obişnuiau s-o ostracizeze zilnic. Atunci când circumstanţe potrivinice le ameninţă dragostea, Landon rămâne de partea ei şi încearcă s-o ajute să-şi îndeplinească visele.
Se spune că cheia spre succes este sinceritatea şi că o dată ce reuşeşti să te prefaci că eşti sincer, ai dat lovitura.
Într-o industrie în care actorii îşi contrafac emoţiile pentru a părea autentici, e mare lucru ca un lucru atât de simplu şi pur ca sinceritatea reuşeşte să supravieţuiască, mai ales într-o producţie hollywoodiană. A Walk to Remember, un film bazat pe romanul lui Nicholas Sparks, reuşeşte să fie admirabil în locurile în care o teen dramă ar fi fost contrafăcută. Povestea ne este binecunoscută. Un băiat rău (Shane West) se îndrăgosteşte de o şcolăriţă bună (starul pop Mandy Moore). Plotul putea urma unul sau două căi. Fie dragostea îl va izbăvi pe el (a la "On the Waterfront") sau o va trivializa pe ea (a la "Grease"). Jamie e, însă, atât de ingenuă că nu ne-o putem imagina purtând vinyl negru.
Distribuţia e completată de nume mari precum Peter Coyote (tatăl lui Jamie) şi Darryl Hannah (mama lui Landon).
Moore, o vedetă pop a cărei experienţă actoricească anterioară a fost un rolisor în The Princess Diaries, îşi asumă o partitură dificilă cu primul ei rol principal. Să interpretezi un personaj atât de inocent fără să-l faci insuportabil, se poate dovedi un coşmar şi pentru un actor mai experimentat, cu atât mai mult pentru o debutantă. Jamie e o iconoclastă tăcută care nu vrea să atragă atenţia asupra sa. Conceptul personajului e revoluţionar: o fată într-un film cu adolescenţi atât de sigură pe identitatea ei încât nu are nevoie de o schimbare de look senzaţională ca să-i arate băiatului ce grozavă poate fi. Acelaşi lucru e valabil pentru Moore, vedeta: e o uşurare să vedem că nu fiecare potenţial idol al adolescenţilor simte nevoia să ajungă faimoasă fâţâindu-se în bikini şi arătându-şi pelvisul la cameră. Finalul aduce o întoarcere de situaţie care, în alte condiţii ar fi putut părea fals, dacă scenariul lui Karen Janszens nu s-ar fi dovedit până în acel moment dulce şi onest. Fidel sursei literare fără a fi forţat, melancolic fără a fi deprimant, A Walk to Remember izbuteşte să te cucerească prin sinceritate. Într-o eră în care filmele cu adolescenţi au devenit un gen distinct, A Walk to Remember face o diferenţă. Filmul descrie expresiv acea experienţă culturală singulară care e liceul, în special segregarea studenţilor în grupuri sociale rigid definite. În liceu eşti fie in fie out. Producătorul Di Novi spune că romanul lui Nicholas Sparks e popular nu numai printre teenageri dar şi printre copiii mai tineri sau printre adulţi pentru că îţi aminteşte de lucrurile cu adevărat importante în viaţă: dragostea necondiţionată, speranţă şi încrederea.
Sursa: cinemagia.ro
Notă IMDB: 7.2
Durată: 101 minute
Gen: Dramă, Romantic

The Notebook (2004)

Allie Hamilton şi Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval şi se îndrăgostesc. Părinţii ei nu consimt legătura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogată şi cunoscută, şi hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah.
Allie a aşteptat mult timp ca Noah să îi răspundă la scrisori, dar după mai mulţi ani hotărăşte să se logodească cu Lon, un chipeş soldat american.
Măcinată încă de dragostea pe care o nutreşte faţă de Noah, Allie decide să îi facă o vizită acestuia şi constată că sentimentele lor sunt încă vii. Acum este momentul ca Allie să aleagă între Noah şi proaspătul ei logodnic.
Sursa: cinemagia.ro
Nota IMDB: 7.9
Durata:
123 minute
Gen: Dramă, Romantic

Love and other drugs (2010)

Bazată pe cartea autobiografică "Hard Sell: The Evolution of a Viagra Salesman" a autorului Jamie Reidy, comedia romantică "Love and Other Drugs" explorează deopotrivă metodele lipsite de etică ce se practicau în anii '90 în industria farmaceutică din Statele Unite ale Americii şi idila frumoasă care se înfiripă între un agent de vânzări ambiţios şi o artistă rebelă. Maggie Murdock (Anne Hathaway) este o tânără independentă, sexy, inteligentă, deschisă la minte şi nonconformistă, care nu permite niciunui obstacol să-i stea în cale şi care este sceptică cu privire la dragoste, mai ales că a fost diagnosticată cu maladia Parkinson în primul stadiu de evoluţie.
Fără să muncească prea mult, dar dispunând de capacitate de persuasiune şi de un farmec irezistibil ce îl ajută să cucerească toate femeile, fie că sunt doctori, asistente medicale sau cliente, Jamie Reidy (Jake Gyllenhaal) este un as în domeniul vânzărilor de medicamente. Numai că întâlnirea cu Maggie şi modul în care evoluează relaţia lor îl iau prin surprindere pe Jamie şi îi schimbă ordinea priorităţilor în viaţă. Relaţia îi ajută pe amândoi: Maggie luptă mai uşor cu boala, iar Jamie învaţă ce înseamnă iubirea adevărată şi nu mai pune munca pe primul plan.
Povestea este foarte asemănătoare cu cea din Sweet November, numai că în cazul de faţă, umorul este pus în prim plan iar drama în plan secund, ceea ce nu se întâmplă în filmul lui Pat O`Connor, unde umorul e înlocuit de romantism.
Sursa: cinemagia.ro
Nota IMDB: 6.6
Durata: 112 minute
Gen:
Comedie, Dramă, Romantic

All good things (2010)

Inspirată din evenimente reale petrecute în New York la începutul anilor '80, drama romantică "All Good Things" îl are în centrul acţiunii pe David Marks, fiul magnatului Sanford Marks, care deţine un imperiu imobiliar in Manhattan. Indrăgostindu-se nebuneşte de o frumoasă studentă la medicină pe nume Katie McCarthy, David Marks nu ia în considerare faptul că aceasta face parte din altă clasă socială şi se căsătoreşte cu ea, părăsind metropola şi refugiindu-se împreună cu femeia iubită în Vermont pentru a-şi consuma idila. După o vreme, David si Katie cedează insistenţelor lui Sanford Marks şi se întorc la New York, iar tânăra soţie îşi reia studiile medicale şi devine independentă, spre furia soţului care manifesta tendinţe violente şi pare obsedat să-şi menţină controlul asupra ei. Situaţia se complică atunci când Katie dispare fără urmă, iar David este suspectat de uciderea ei, fără ca autorităţile să descopere vreun cadavru sau vreun indiciu care să conducă la rezolvarea misterului. După 20 de ani de la dispariţia femeii, un reporter şi un poliţist decid însă să redeschidă cazul rămas nesoluţionat...
Sursa: cinemarx.ro
Nota IMDB: 6.3
Durata:
101 minute
Gen:
Crimă, Dramă, Mister

College Road Trip (2008)

În acestă comedie spumoasă personajul principal este Melanie Porter, o adolescentă de 17 ani din Chicago, care visează să devină avocată din oficiu şi care, fiind pe punctul de a absolvi liceul local, este pusă în faţa deciziei de a selecta universitatea la care să îşi continue studiile.
Atunci când isteaţa şi încăpăţânata Melanie îşi afirmă intenţia de a urma cursurile Universitatii Georgetown mai degrabă decât pe cele ale Universitatii Northwestern, aşa cum ar fi dorit părinţii săi, declarând totodată că va pleca într-o călătorie cu maşina de-a lungul ţării împreună cu câteva prietene apropiate pentru a verifica condiţiile pe care le oferă câteva colegii prestigioase care ar fi putut constitui o alternativă viabilă pentru viitorul ei, tatăl excesiv de protector decide să o însoţească pentru a o feri de pericole, nutrind în secret şi speranţă că o va convinge să opteze pentru un colegiu mai apropiat de casă. James Porter, tatal lui Melanie, este şeful poliţiei locale şi probabil cea mai nepotrivită persoană care ar fi putut să o însoţească în această călătorie îniţiatică spre maturizare, de vreme ce fata hotârase să plece cât mai departe de oraşul natal tocmai pentru a scăpa de sub autoritatea paternă şi a face primul pas spre câştigarea independenţei personale faţă de familie.
În timpul acestei excursii spre Washington DC, pline de peripeţii care de care mai amuzante şi mai ridicole, tatăl şi fiica se ciondănesc permanent, se tachinează, îşi fac zile fripte unul altuia, dar în acelaşi timp descoperă că între ei s-a făurit o legătură de familie atât de strânsş încât poate depăşi orice obstacol. 
Sursa: cinemarx.ro
Notă IMDB: 3.8
Durată: 83 minute
Gen: Aventură, Comedie, Dramă

Buried (2010)

Tânărul nord-american Paul Conroy se angajează ca şofer în Irak. Atunci când un grup de irakieni, dirijaţi de către un terorist periculos care orchestrează din umbră întreaga operaţiune, atacă pe neaşteptate convoiul de maşini din care face parte şi Paul, acesta se trezeste îngropat de viu în mijlocul deşertului, închis ermetic într-un sicriu ingust şi neventilat. Fiind uşor rănit la cap, având la dispoziţie numai un telefon celular, o brichetă şi un cuţit şi amintindu-şi extrem de puţine amănunte despre modul în care a ajuns în această situaţie dramatică, Paul Conroy trebuie să ducă o luptă contra-cronometru pentru a reuşi să evadeze din această capcană claustrofobică înainte de a fi prea târziu. Pe măsură ce timpul se scurge şi oxigenul din interiorul coşciugului se consumă, şansele de supravieţuire ale captivului se diminuează, iar panica pune stăpânire pe el.
Sursa: cinemarx.ro
Notă IMDB: 7.1
Durată: 95 minute
Gen: Dramă, Mister, Thriller

Boys and girls (2000)

Boys and girls, o comedie sexy şi foarte antrenantă, este povestea unei prietenii puse la grea încercare atunci cănd cei doi amici foarte buni ajung să petreacă o noapte împreuna. Jennifer şi Ryan se ştiu de mici şi sunt studenţi la aceeaşi facultate. Ea e spirituală, dezgheţată, cultă, ironică şi independentă.El e conştiincios, domol, aşezat şi serios, studiază ingineria structurală şi lucrează mereu la câte un plan. Cei doi se plimbă împreună, se consolează reciproc şi îşi împărtăşesc gândurile. Jennifer se pregăteşte să plece în Italia imediat după absolvire dar, spre surpriza amandurora, într-o noapte ajung împreuna în pat. Problemele încep pentru că ea nu vrea sa se implice într-o relaţie intimă, însă vrea să-şi păstreze prietenia, iar el e rănit de reacţia ei şi dă inapoi.
Sursa: cinemarx.ro
Nota IMDB: 5.0
Durată: 94 minute
Gen: Comedie, Romantic, Dramă

The Haunting in Connecticut (2009)

Bazat pe o poveste reală, filmul "The Haunting in Connecticut" este un horror în centrul căruia se află familia Campbell, al cărei fiu adolescent pe nume Matt este diagnosticat cu cancer şi trimis să urmeze un tratament medical adecvat în nordul statului Connecticut. Forţaţi să se mute într-o nouă locuinţă, situată în apropierea clinicii în care trebuie să fie tratat Matt, soţii Sara şi Peter Campbell constată că fiul lor este din ce în ce mai afectat de activitatea paranormală ce pare să se desfăşoare în interiorul şi în exteriorul casei şi, deşi pun iniţial, pe seama stresului cauzat de maladie, evenimentele supranaturale, violente care îl implică pe Matt, fac cercetări şi descoperă că s-au mutat de fapt într-o fostă morgă cu un istoric întunecat.
    Fiind disperată, Sara apelează la ajutorul unui preot enigmatic pe nume Nicholas Popescu, care să exorcizeze casa de fantome, dar starea de sănătate a adolescentului Matt se înrăutăţeşte brusc şi inexplicabil şi vieţile tuturor sunt puse în mare pericol.
Sursa: cinemarx.ro
Nota IMDB: 5.8
Durată: 92 minute
Gen: Dramă, Horror, Thriller

The last house on the left (2009)

În noaptea în care ajung într-o retrasă cabană din Collingwood, Mari şi prietena ei sunt violate de un evadat şi de banda lui de infractori. Când părinţii lui Mari află ce s-a întâmplat, răzbunarea pe cei care le-au violat şi ucis fiica devine mai importantă decât orice. Iar destinul le îndeplineşte dorinţa: violatorii se adăpostesc într-o casă a familiei lui Mari. Ei vor ajunge curând să regrete din tot sufletul că au intrat în "ultima casă pe stânga".
Sursa: cinemagia.ro
Nota IMDB: 6.6
Durată: 110 minute
Gen: Drama, Horror, Thriller